Duminicã, 11 septembrie 2005 a avut loc slujba resfinţirii bisericii din localitatea Brehueşti , comuna Vlãdeni. Localitatea Brehueşti se aflã la o distanţã de 12 kilometri de municipiul Botoşani pe drumul european ce duce spre Suceava.
Slujba de resfinţire a fost sãvârşitã de P.S Calinic Episcopul Argeşului şi al Muscelului din încredinţarea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Prea Sfinţia Sa a fost întâmpinat de cãlãreţi ai satului frumos îmbrãcaţi în costume populare iar în dreptul bisericii de soborul de preoţi şi diaconi în frunte cu Prea Cuviosul Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh Cultural, ca reprezentant al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Din partea oficialitãţilor au fost de faţã şi l-au întâmpinat pe P.S Calinic: domnul primar Voicu Murariu cu familia, domnul deputat Radu Drãguş cu familia , domnul Marius Hliban, director al Penitenciarului Botoşani cu familia, domnul Vasilicã Ştefan, director al şcolii din Brehueşti cu familia precum şi multe alte oficialitãţi locale.
Dupã Sfinţirea Apei , soborul slujitorilor, în frunte cu P.S Calinic, a înconjurat biserica în procesiune cu Sfintele Moaşte rostind rugãciunile rânduite la cele trei opriri şi a fãcut ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu aghiazmã la exterior. A urmat intrarea în bisericã şi în Sfântul Altar dupã rânduialã şi depunerea Sfintelor Moaşte în piciorul Sfintei Mese împreunã cu hrisovul de sfinţire, pecetluindu-se cu târnosealã.
Dupã spãlarea, ştergerea şi ungerea cu mirodenii s-au lipit icoanele Evangheliştilor pe cele patru colţuri ale Sfintei Mese. Apoi s-a îmbrãcat Sf. Masã cu acoperãmintele rânduite şi s-a aşezat pe ea Antimisul şi Sfânta Evanghelie. Slujba de sfinţire s-a încheiat cu ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu aghiazmã a picturii interioare şi a icoanelor de pe catapeteasmã. A urmat Sf. Liturghie Arhiereascã care s-a oficiat afarã pe un podium frumos amenajat cu scoarţe tradiţionale moldoveneşti şi împodobit cu flori, în curtea bisericii, slujbã urmãritã cu evlavie de mulţimea de credincioşi, rãspunsurile liturgice fiind date de un grup de elevi seminarişti de la Seminarul Teologic Dorohoi condus de pãrintele director Costel Muha.
La sfârşitul Sf. Liturghii, preotul paroh, Cristian-Vasile Ştiuler a prezentat pe scurt istoricul bisericii parohiale cu hramul ”Sf. Cuv. Parascheva” , a mulţumit P.S Calinic al Argeşului şi Muscelului pentru resfinţirea bisericii şi pentru slujba deosebit de frumoasã sãvârşitã. Pãrintele paroh a mai mulţumit credincioşilor parohiei precum şi tuturor credincioşilor care au contribuit la reconsolidarea şi repictarea bisericii. A fost evidenţiat în mod deosebit domnul Voicu Murariu, primarul comunei Vlãdeni, care a sprijinit şi s-a implicat la toate acţiunile parohiei Brehueşti şi la celelalte parohii ale comunei Vlãdeni.
În continuare, Prea Cuv. Arhim. Timotei Aioanei , reprezentatul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a evidenţiat munca şi râvna depusã de preotul paroh împreunã cu credincioşii sãi pentru înfrumuseţarea sfintei biserici. Biserica parohialã ”Sf. Cuvioasã Parascheva” este monument istoric iar ultima reparaţie a fost sãvârşitã în urmã cu 50 de ani.
Pentru dragostea şi osteneala depusã P.C Pr. Cristian-Vasile Ştiuler a primit din partea. Înalt Prea Sfinţitului Daniel distincţia de Iconom-Stavrofor şi brâul roşu pentru vrednicie.

Tot acum au primit din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Diploma de vrednicie domnul Voicu Murariu, primarul comunei Vlãdeni precum şi domnul Marius Hliban, comandantul Penitenciarului Botoşani pentru sprijinul acordat Sf. Biserici şi pentru colaborarea deosebitã cu Protopopiatul Botoşani. Au mai primit distincţii de vrednicie în semn de mulţumire şi recunoştinţã cei mai importanţi binefãcãtori ai sfântului locaş.
Apoi P. Cuv. Arhim. Timotei Aioanei l-a invitat pe Prea Sfinţia Sa, Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, sã adreseze un cuvânt de învãţãturã pentru toţi cei prezenţi. Prea Sfinţitul Calinic a evidenţiat importanţa sfinţirii bisericii într-o comunitate ortodoxã precum şi deosebitul rol pe care îl are hramul bisericii în viaţa parohiei. De asemenea , Prea Sfinţia Sa a tâlcuit tuturor celor prezenţi pericopa evanghelicã, dupã care a citit Rugãciunea de dezlegare şi iertare a pãcatelor.
Pãrintele paroh a mulţumit încã o datã Prea Sfinţitului Calinic pentru prezenţa, slujba şi cuvintele de mângâiere sufleteascã şi de întãrire duhovniceascã adresate tuturor.
Credincioşii prezenţi s-au închinat cu multã evlavie, trecând prin Sfântul Altar într-o linişte deosebitã, dând dovadã de multã înţelegere şi înţelepciune duhovniceascã.
Dupã ce preoţii au împãrţit anafora, toţi credincioşii prezenţi au fost invitaţi de preotul paroh la agapa creştinã pregãtitã de doamna preoteasã Laura împreunã cu gospodinele satului.
Tot la invitaţia preotului paroh, P.S Calinic al Argeşului şi Muscelului şi toţi preoţii slujitori au vizitat casa parohialã şi s-au întreţinut cu mulţimea de credincioşi care i-au înconjurat cu bucurie şi dragoste.
Sfinţirea bisericii cu hramul ”Sfânta Cuvioasã Parascheva” din Brehueşti, Protopopiatul Botoşani a fost un prilej de mare bucurie duhovniceascã pentru slujitorii şi enoriaşii parohiei, care au plecat la casele lor mulţumiţi sufleteşte cã în aceastã zi li s-a încununat dorinţa de a-şi vedea sfinţitã biserica pe care au înfrumuseţat-o cu trudã, spre a rãmâne urmaşilor restauratã şi împodobitã aşa cum se cuvine sã fie un locaş al Domnului.
Preot Misionar Vasile Burlacu, Gazeta creştinã , anul VIII,nr.193, 1-15 octombrie 2005.
